Istoria satului Văratic raionul Rîșcani
Satul Văratic este așezat pe malul drept al rîului Ciuhur, afluent al rîului Prut. Denumirea satului provine de la cuvîntul ,,vărat” ceea ce înseamnă ,, a ține vitele sau oile la pășune în timpul vierii” deoarece pe locurile satului veneau pe timpul vierii cu vitele la vărat (la pășunat) argații boierului Stroești. Moșiile boierului Stroești se întindeau de la Lipcani pînă la Glodeni.
Primele așezări ale oamenilor statornici aici au fost colibele, după care au apărut bordeiele. Apoi au început să se construiască case mici acoperite cu stuh. Primele așezări au fost pe malul stîng al Ciugurului (indigen: ,,ciocănitor” derivat postverbal de la a ciuguli ,, a roade, a mînca, a ciupi, lăsînd urme, cicatrice ”), în jurul cimitirului vechi, după inscripțiile de pe pietrele mormintelor scrise cu caractere chirilice în limba română. După luptele de la Stălinești pe Prut, satul a fost distrus. Atunci locuitorii au început să-și construiască case pe malul drept a Ciugurului, iar la curtea boierească din sat au trăit cîtva timp turcii, iar denumirea satului a fost schimbată din Văratic în Tărăbujeni (indigen, dovada apelativului tărăbuc ,,resturi de paie, de fîn etc, amesticate cu praf și nemîncate, de vite sau de cai) și verbul a tărbăci, a snopi în bătaie”: ,, a călca în piciare ”, ,, a frămînta>>, etc.
Istoria satului Văratic se începe, conform documentelor, din 1613, cînd țăranii veneau la vărat pe vară cu vitele, pe malurile rîului bogate în iarbă. Cu vremea au început să apară primele corturi și locul de trai al păstorilor devenea permanent. În anii 1807-1808 în sat erau doar 100 de case, acoperite cu paie. În anii 1828-1830 în urma ciumei și holerii, au murit mai mult de jumătate din locuitorii satului. După plecarea turcilor din sat, satul din nou a fost numit Văratic. Țăranii lucrau fără piață la boierul Galagan. Curtea boierului era unde se află în prezent moara satului, iar gospodăria era la Hîrtop.
După reforma de ,,zemstvă” din 1875, instituții culturale nu existau. Țăranii erau obligați să frecventeze biserica în zilele de sărbătare. Cine lipseau de la ritualurile religioase erau învinuiți de păcate și trebuiau să aducă jertfă (bani sau obiecte) bisericii pentru a putea fi iertați de preoți.
În vremea revoluției din februarie 1917, țăranii au devastat curtea boierului Galagan și au ucis-o pe soția acestuia, Ecaterina, la care lucraseră și nu le plătise. Din cauza impozitelor mari, țăranii erau nevoiți să vîndă pămînt și să achite datoriile.În anul 1949 în satul Văratic a fost organizat forțat primul colhoz numit ,,Octombrel”, iar în primăvara anului 1950 s-a organizat cel de-al doilea colhoz, numit ,, Partizanul Roșu”. În 1951 aceste două colhozuri s-au unit în unul singur numindu-se ,,Octombrel”. În anul 1951 au apărut primele ferme și s-au construit primele clădiri ale colhozului. S-au sădit masive de vii și livezi, s-a mărit și mai tare producția la hectar, viața colhoznicilor s-a îmbunătățit întrucîtva.În 1955 în sat s-a construit clubul, magazine, moara modernă cu valțuri. În locul caselor mici acoperite cu paie, se înalță case moderne cu geamuri mari acoperite cu țiglă. Colhozul a construit clădirea Liceului Teoretic Văratic, case petru locuit, spital, poștă s.a.
La această istorie a satului se mai adaugă și o baladă foarte pețioasă pentru, săteni, dar nu etse cunoscut autorul acestei balade:
Demult, tare demult,
De la munte coborînd,
Peste munți și văi trecînd,
La acest loc însorit,
La acest loc înverzit,
S-au oprit aici pe vale
Turme albe de mioare
Cu baci vrednici, cu baci buni
La vărat printre pășuni.
Loc de stînă și-au ales,
Stînca-n locul de pe șes,
Stînca de oieri păzită
Daniliuc a fost numită,
Că așa-i ziceau cu drag
Celui baci cu sfînt toiag
Și cu fluieraș de fag.
Iară locului din jur,
Ce-l luară ca pășuni
Văratic și l-au numit,
Căci loc bun de pășunit
Și sfînt leagăn de trăit
Nicăieri n-au mai aflat
Și oricît n-ar fi cătat,
Lac vărat au poposit,
Văraticul s-a numit
Vatra sfîntă-a bacilor,
Vatra moldovenilor-
Pînă-n vecii vecilor!
